• Resurse

    Resurse

    “Cunoasterea este prin ea insasi putere.” Francis Bacon

    Investim alaturi de voi in cunoastere si educatie, va ajutam sa construiti in fiecare zi la implinirea voastra.
    Cuvintele de ordine sunt: impact, inedit, noutate si valoare.

  • 1

Articole

O dimineata cat pentru o viata. Ritualuri mici pentru o zi mai buna.

o-dimineata-cat-pentru-o-viata-dynamic-hr.jpeg

Dimineti...

Pentru unii dintre noi, ele inseamna sarit din pat si alergat de colo colo prin casa. O gura de cafea, asigurat ca vor fi gata copiii la timp, un ochi pe telefon, "unde-s cheile de la masina?", "nu uita ca diseara trebuie sa...".

 O goana interminabila in urma careia ajungi la munca extenuat, flamand, cu o mie de ganduri vajaindu-ti prin cap, neintelegand de ce unii din jurul tau par atat de relaxati, rad de la prima ora, urandu-ti sa ai o zi excelenta in timp ce tot ce iti doresti tu e sa se termine mai repede. Si diminetile, zilele tale se repeta aproape la fel. Cu mici schimbari. Uneori stii unde ti-ai lasat cheile. Alteori, apuci sa iei o gura de ceva numindu-l mic-dejun. Iar alteori goana e si mai apriga, oboseala ta si mai mare si zilele si mai lungi.

O vorba zice ca ziua buna se cunoaste de dimineata. Si fiecare este liber sa inteleaga prin ea ceea ce doreste. Poate fi o raza de soare care sa te invioreze, un zambet, o vorba sau o veste buna care sa-ti ridice tonusul sau, pur si simplu, poate fi un mic moment pe care ti-l daruiesti si sa ti-l dedici numai tie.

Si se mai spune ca, atunci cand vine vorba de a-ti crea noi obiceiuri -bune!- nu trebuie sa incepi cu pasi mari si grabiti. Ele nu se cladesc din zeci de minute acumulate doar de dragul cantitatii. Un obicei se formeaza dintr-un pas mic, aparent insignifiant. Un minut cu care incepem sa punem bazele a ceva mai bun pentru noi si viata noastra. Un singur minut, care, la randul lui, va aduna altele si altele, aducand balanta vietii tale la punctul de echilibru.

Poate ca nu ai 30 de minute sau o ora, dar un minut ai?

Un minut pe care sa ti-l acorzi dimineata pentru alte 1439 de minute bune pentru tine intr-o zi?

Stiu ca raspunsul initial va fi acela ca nici macar un minut nu iti permiti sa pierzi dimineata, insa stiu si cred ca stii si tu cat de mult ar conta daca diminetile tale ar reprezenta cu adevarat acel start revigorant, plin de energie si pozitivitate, decat amestecul atat de nociv de agitatie, oboseala, lipsa de claritate si haos.

Uite mai jos cateva lucruri pe care le poti face si care nu iti rapesc mai mult decat cateva minute, insa iti ofera in loc alte mii in care poti sa te simti "vitaminizat" atat pentru corp, cat si pentru mintea si sufletul tau:

·         Creati-va obiceiul de a-ti pregati de cu seara lucrurile de care ai nevoie dimineata si care ajung sa dea atat de multe batai de cap, consumandu-ti timp. Asigura-te ca ai tot ce este nevoie la indemana. Poate ca, la inceput, seara, ti se va parea impovarator acest lucru, dar cand, dupa cateva dimineti la rand, vei scapa de cautatul cheilor, de pregatirea pachetelor pentru copii sau pentru tine, de alegerea hainelor si tot asa, vei constata ca cele 20 de minute alocate seara pentru asta iti vor face ziua cu siguranta mai usoara si, de ce nu, mai frumoasa!

·         Orice ar fi, nu sari imediat cum ai deschis ochii din pat. Acorda-ti un minut macar pentru a te reconecta cu mediul ce te inconjoara. Acest obicei complet nefast de a sari imediat din pat, fara a ne acorda cateva clipe de ragaz s-a dovedit unul dintre motivele principale pentru care ziua noastra poate fi una extrem de grea. Asadar, controleaza-ti acest imbold si foloseste acel minut sau cateva minute pentru a face trecerea de la starea de somn la cea de veghe cat mai lina si armonioasa. Fie ca te intinzi, ca stai intr-o pozitie cat mai confortabila, casti sau stai nemiscat, vei vedea in doar cateva zile beneficiile. De asemenea, daca vrei sa mergi pana la capat, exista si posibilitatea de a face exercitii de stretching sau de yoga chiar in patul tau! Vezi aici sau aici.

·         Cat timp mai stai in pat sau in timpul rutinei igienei de dimineata, gandeste-te la un singur lucru pentru care esti recunoscator pentru noua zi in care te afli. Incarca-te cu puterea acestui gand pozitiv, convertind-o in energie pentru o intreaga zi. Iar daca la fel, ca si in cazul de mai sus, vrei sa mergi pana la capat, poti chiar sa ti-l notezi, creand astfel un jurnal care iti va fi de folos nu doar dimineata.

·         Cauta stimulente si nu iti fie teama sa le folosesti. Pentru cineva este una dintre melodiile preferate. Pentru altcineva este o fereastra deschisa catre un loc placut, o haina sau o imagine. Foloseste-te si, mai ales, bucura-te de ele, profitand de infuzia de energie pe care ti-o pot aduce pentru tot restul zilei.

·         Tehnologia mai poate astepta. Din ce in ce mai mult in ultimul timp, primul lucru pe care multi dintre noi il facem dimineata este acela de a arunca un ochi in telefon. Si ca si cum nu ar fi suficient ca dormim si ne petrecem ziua inconjurati de telefoane si alte dispozitive, primul gest matinal este acela de a ne conecta la cate o retea sociala sau pe vreun site. Suficient cat sa ne afundam in marea de informatii si ganduri, preluandu-le automat, fara sa mai acordam atentia cuvenita gandurilor si trairilor noastre.

·         Miscare dimineata? Da. Este posibil si da, este si timp. Poate nu este timp de o miscare laborioasa, de sala sau de jogging. Daca nu te-a prins miscarea pe care o poi face in pat, exista mereu posibilitatea unor pe cat de simple, pe atat de utile exercitii de stretching pe care le poti face cat timp astepti la semafor sau in primele 5 minute cand ajungeti la birou. Iar pe aceasta tema, atat pe Youtube, cat si pe site-ul Dynamic HR, voi reveni cu cateva ponturi.

Acestea sunt, evident, doar cateva sugestii pe care le voi continua intr-un material viitor. Ideea de baza este aceea ca noua si numai noua ne sta in putinta sa ne cream si sa ne cultivam o rutina matinala favorabila, vitala pentru intreaga zi.

Nu am trecut aici micul-dejun. Am considerat de la sine inteles pentru toata lumea ca aceasta masa nu este optionala si eu una, personal, imi doresc din tot sufletul sa vina acea zi in care cultura micului-dejun luat de fiecare data sa fie una cat se poate de fireasca si de bine ancorata si pentru nimeni aceasta sa mai reprezinte vreo exceptie sau un efort.

Dimineti cu obiceiuri bune s-aveti pentru zile si mai bune!

 

Simona Nicolaescu

Antreprenor Dynamic HR, trainer, coach, well-being visionary

Inscrie-te la newsletter

Urmatoarele evenimente

 
wlb-date

dynamic